marți, 28 februarie 2012







2 comentarii:

  1. Iată că după lupte seculare care au durat .... știm cu toți cât, începe să se miște ceva în ANBPR-ul vâlcean, spre bucuria unora și dezamăgirea altora! Spre bucuria celor care au avut răbdarea de ași păstra statutul de membru al asociației și dezamăgirea celor care au dat bir cu fugiții în momentele când aceasta bâjbâia ( și încă o mai face ) în ași găsi locul în inimile noastre, a bibliotecarilor vâlceni! Poate că realizarea acestui Blog să însemne ceva. Pentru asta cred ca realizatorii și cei care au avut ideea merită felicitările noastre!
    Bâjbâiala despre care vorbeam, e dată și de faptul că nu am perceput Asociația ca pe o necesitate profesională. Mulți dintre noi am tratat și încă o mai facem, cu indiferență încercările timide ale acesteia de a ieși din anonimat. Această indiferență, în loc să ambiționeze, a tăiat din elanul conducerii Asociației. Mulți mai confundăm Asociația cu Sindicatul!
    Și pentru că s-ar părea că răsare soarele și pe strada noastră, eu propun organizarea la Grădiștea a unei întâlniri zonale a membrilor Asociației din Vâlcea și Gorj. De ce Gorj? De ce Grădiștea? Grădiștea este așezată geografic pe hotar cu jud. Gorj și ca membru al Asociației consider de datoria mea sa fiu un membru activ. Întâlnirea ne-ar da posibilitatea să cunoaștem activitatea colegilor noștri gorjeni, frământările lor.
    Și pentru că Biblioteca Publică Locală Grădiștea a avut și are preocupări, unele de succes, pe linia culegerii, prelucrării, conservării și promovării unor date de istorie locală, a unor obiceiuri si tradiții locale, propun ca temă de discuții aceste preocupări ca exemple de bună practică.
    Aștept ca în paginile acestui Blog să găsesc idei, sfaturi, păreri despre cum ași putea organiza mai bine această întâlnire din partea colegilor din Asociația ANBPR, Filiala Vâlcea si poate și alte propuneri de activități și acțiuni pe care Asociația să le pună în practică în viitor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos început. Bravo!

    Vă urez să aveţi o primăvară frumoasă şi plină de viaţă!

    Liviu Dediu

    RăspundețiȘtergere